„Marta Petreu este o egocentrica prin natura, de o trufie ce se cuvine inteleasa mai ales ca o lipsa de menajamente fata de sine. Orgoliul ei consta in a se lua pe sine ca exemplu negativ, daca pot spune asa, disecandu-se cu un bisturiu ascutit, spre a-si arata suferinta, frustarea, lipsa de speranta si esecul. E vorba de un lirism al deziluziei, care insa nu se mascheaza, ci se declara: poate pune degetul pe rana, scormoneste in locurile cele mai dureroase, cu o cruzime insuportabila.“ (Nicolae Manolescu)
„Nu. Psalmii Martei nu sunt un dialog al cuiva, de aici, de pe pamant, cu Divinul, cu Domine, ci al cuiva ce se afla in infern! Si care ii reproseaza Creatorului acest lucru: nu faptul ca el, ea, poetul se afla acolo, ci faptul, greseala, ticalosia, neputinta Creatorului de a fi creat lumea, viata, existenta. Sau de a o fi creat astfel: noroioasa, viermanoasa, hida, de carbon.
Ni se pare evident: poeta, Marta, se afla in erorare, cu «scuza» ca ea, eroarea, este teribila. Virila. Extrem de fertila, expresionista in forma si nihilista in continut. Un nihilism care nu neaga valorile, ci chiar pe Creatorul lor! O revolta contra ei si a Lui, ce ascunde, bineinteles, un narcisism teribil! O vehementa a sinelui, ruda aproape directa cu nelinistea celui mai mare psalmist al secolului liric trecut, in Studenbuch – Rainer Maria Rilke. „Poezia Martei Petreu triumfa intr-una dintre cele mai radicale expresii lirice ale artei postbelice.“ (Nicolae Breban)
MARTA PETREU este scriitor si profesor. S-a format in ambianta intelectuala a miscarii literare Echinox, de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj. Profesor de istoria filosofiei romanesti la Universitatea „Babes-Bolyai“ si redactor-sef (din 1990) al revistei Apostrof, publicatie mensuala editata de Uniunea Scriitorilor din Romania si de Fundatia Culturala Apostrof.
Doctor in filosofie al Universitatii din Bucuresti, cu lucrarea Valentele estetice ale anamorfozei logice (1992).
A debutat editorial in 1981, cu volumul de poeme Aduceti verbele.
Alte volume de poezie: Dimineata tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme nerusinate (1993); Cartea maniei (1997); Apocalipsa dupa Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006).
O culegere lirica, Poemes sans vergogne, i-a aparut in 2005 in Franta, la Editura „Le Temps qu’il Fait”.
Ca eseist si istoric al filosofiei romanesti, a publicat urmatoarele volume: Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la fata a Romaniei” (1999; editia a doua, 2004; carte aparuta in S.U.A., in 2005, cu titlul An Infamous Past: E. M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania); Ionescu in tara tatalui (2001; editia a doua, 2002); Filosofia lui Caragiale (2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008, volum aparut intai in Serbia, cu titlul O bolestima filozofa. Cioran).
A publicat, sub titlul Conversatii cu… (2004 si 2006), doua volume de interviuri cu personalitati ale vietii intelectuale romanesti. A gandit si alcatuit mai multe volume tematice de confesiuni (In lumea tatilor, 2004; Cele 10 porunci, 2007; Scriitorul si trupul sau, 2007).
A prefatat si ingrijit editii de carte de filosofie si de literatura (Nae Ionescu, Bucur Tincu, Arthur Dan, Constantin Radulescu-Motru, Radu Stanca, D. D. Rosca, Alexandru Vona, Zaharia Boila, Radu Petrescu s.a.).
Alte volume, in colaborare: Vlad Mugur, spectacolul mortii (2001), Sadovaia 302 bis (2006).
Prezenta in numeroase antologii de poezie din tara si din strainatate. Prezenta cu studii de filosofie romaneasca si cu eseuri in numeroase volume colective din tara si din strainatate.
Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania (1981, 1997), Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (2003, 2005, 2006), Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2003), Premiul revistei Poesis (1993, 2001), Premiul „George Bacovia” al revistei Contemporanul (1993), Premiul „Nichita Stanescu” (1997), Premiul „Henri Jacquier” (2001), Marele Premiu „Lucian Blaga” (2002), Premiul „Tudor Arghezi” (2008), Premiul Salonului de Carte Oradea (1993), Premiul Salonului National de Carte Cluj (1997), Trofeul Societatii „Eugen Ionescu” (Slatina, 2001), Premiul international „Lillian Hellman/Dashiell Hammett Grant” pe 2001, acordat de Human Rights Watch.
Face parte din gruparea literara Echinox; este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania si a Fundatiei Culturale Apostrof.